„Cu sacii în căruţă”, managerul-antrenor a anunţat că Roman, Marius Ion (foto) şi Cârstoiu şi-au reziliat contractele cu Naţional. Primul, era deja out încă de la mijlocul săptămânii, el nici nu a mai fost trecut pe foaia de joc. În schimb, ceilalţi doi au fost titulari, chiar dacă apoi au fost schimbaţi, din diferite motive (accidentare, respectiv nervozitate). M. Ion şi Cârstoiu mai aveau contract până la vară, iar la Roman nu s-a mai activat clauza de prelungire a contractului.
„Nu s-au adaptat la noi, dar cred că au valoare şi îşi vor găsi repede echipe. Le mulţumim celor trei şi le urmăm succes în continuare” – ne-a declarat Călin Cojocaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!