Competiția este dedicată aruncărilor şi este organizată la sfârşitul sezonului de sală pentru restul probelor atletice, având în vedere că, exceptând aruncarea greutății, aruncările lungi reclamă condiții de stadion, în aer liber. Așadar, în programul de concurs sunt prevăzute patru probe: greutate, disc, ciocan, suliță, la feminin și masculin, pentru două categorii de vârstă, seniori și tineret (Under 23).
Se întocmesc clasamente la individual (probă, masculin, feminin, seniori, tineret) și pe echipe, prin adiționare de puncte. Mai mult, fiecare țară poate prezenta, la fiecare probă, câte doi atleți, dar nu poate intra în clasamentul pe echipe daca nu are reprezentanți la fiecare probă.
Întrecerea din anul 2016 reprezintă ediția cu numărul 16, dar trebuie specificat că, până în anul 2006, a purtat titulatura de „Challenger European de aruncări – iarnă”.
De-a lungul vremii, România a obținut, la seniori – echipe, destule clasări importante: locul 1 – în 2009, la Los Realejos (Spania), echipa națională femină – Anca Heltne (g)/Nicoleta Grasu (d)/Mihaela Melinte (c)/Monica Stoian (s) – 4223 puncte; locul 3 – în 2006 – Tel Aviv – Echipa națională feminină – Elena Hila; Anca Heltne (g), Nicoleta Grasu; Ileana Brândușoiu (d), Bianca Perie (c); Monica Stoian şi arădeanca Teodora Petraș) – 7732 pct.; în 2008 – Split – echipa feminină – Elena Hila (g), Nicoleta Grasu (d), Bianca Perie (c), Felicia Moldovan (s) – 4094 pct. şi în 2010 – Arles – echipa feminină – Anca Heltne (g), Nicoleta Grasu (d), Bianca Perie (c), Monica Stoian (s) – 4246 pct.
Anul trecut, în competiția desfășurată la Leiria (Portugalia), România s-a întors cu două medalii de bronz la tineret prin Andrei Rareș Toader (greutate – 18,96 m – cea mai bună performanță mondială a sezonului, Record Național de juniori, Record personal) și Alin Firfirică (disc – 56,42 m) și un loc 4 obținut de către arădeanul Raul Rusu (suliță – 72,75 m).
Cu cele mai multe prezențe la această competiție conduc, la masculin, Cosmin Sorescu (ciocan – 11) și Nicoleta Grasu (disc – 10).
Tricolorii au o istorie bogată în Cupa Europei la aruncări
Tricolorii au o istorie bogată în Cupa Europei la aruncări
Cupa Europei de iarnă la aruncări lungi este evenimentul săptămânii, având loc între 12-13 martie, pe arena „Gloria” şi pe terenurile din „Subcetate”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!