BC ICIM a obţinut, în week-end, o victorie clară cu CSM Satu Mare, scor 66-47, care plasează echipa arădeană într-o poziţie avantajoasă în lupta pentru locul secund. Dacă despre joc nu sunt prea multe de spus, echipa lui Dan Moraru primind doar cuvinte de laudă, nu același lucru se poate spune despre decizia conducerii de a-i retrage fostei arădence Anne Marie Părău (acum la CSM Satu Mare) tricoul de pe panoul de onoare de la Polivalentă. Această decizie a strârnit vii controverse printre spectatori, mulţi dintre cei prezenţi fluierând-o la fiecare atingere a mingii pe jucătoarea care cândva era febleţea lor. Alţii s-au întrebat însă cum îşi permit actualii şefi de la BC ICIM să schimbe istoria şi să reevalueze contribuţia lui Părău la performaţele din trecut ale echipei din oraşul nostru.
„Mâine, poimâine, ne trezim că nici Diana Ciupe, Carmen Nastor sau Laura Niţulescu nu mai sunt pe placul unora şi vor dispărea de pe panoul de onoare”, spunea unul dintre vechii suporteri arădeni.
Ştim cu toţii că acele tricouri amplasate pe unul dintre pereţii Sălii Sporturilor aparţin unor sportive care au avut o contribuţie majoră la succesele din ultimele două decenii ale baschetului feminin arădean, performanţe ce nu pot fi şterge cu buretele sau printr-o decizie administrativă. Doar dacă ai descoperit secretul călătoriei în timp…
Precizăm că înjurăturile şi huiduielile, adresate conducătoarei de joc a naţionalei, au venit în urma declaraţiilor managerului Marcel Urban, care a acuzat-o pe Părău că ar fi încurajat echipa Kara Trutnov în finala cu BC ICIM din Liga Europei Centrale, de la Wasserburg. Acolo unde echipa arădeană a pierdut surprinzător, deşi a fost întarită cu cele mai bune două jucătoare din divizia A, împrumutate de la eterna rivală CSM Targovişte. În opinia unora principalele vinovate pentru acest insucces sunt palmele lui Anne Marie Părău care a îndrăznit sa aplaude echipa din Trutnov.
Pentru BC ICIM urmează un program lejer în următoarele două runde ale Diviziei A, una în deplasare la Cluj şi alta pe propriul teren cu Sportul Studenţesc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!