Speranţe năruite într-o repriză. Şi aşa s-ar fi putut intitula acest articol. Cum istoria scrisă nu mai poate fi schimbată şi ICIM Univ Goldiş s-a văzut obligată să predea grupării cehe, Kara Trutnov, trofeul transmisibil acordat de Liga Europei Centrale câştigătoarei întrecerii, vom încerca să vedem ce ne-a lipsit pentru îndeplinirea obiectivului. Pentru că, trebuie să fim drepţi şi să recunoaştem că, prin implanturile numite Cristina Ciocan şi Chrissy Givens, nu avem scuze pentru ratarea trofeului.
Echipă scurtă
Chiar dacă ne-am putea ascunde în spatele manierei de arbitraj din repriza secundă a finalei CEWL, trebuie să vedem şi petele negre din propria ogradă. Fără venin, doar cu regretele şi învăţămintele de rigoare. E greu să menţi tempo-ul unei finale, la doar 24 ore după o semifinală mai dificilă decât ne-am fi aşteptat, mizând pe doar 6 jucătoare. Cele patru-cinci minute bifate de Nagy şi Graham sunt insignifiante. Plus că, soluţiile Drăgoescu, Kovacevic şi chiar Grădinaru, nu au fost pe tactica antrenorului Dan Moraru. Apoi, nu am înţeles de ce Campbell, care a bifat 12 minute cu Satu Mare şi a avut o eficienţă mai mare ca a altei straniere, a fost lăsată în afara lotului, fiind preferată o jucătoare, Alma Kovacevic, căruia nu i s-a dat nici o şansă în marea finală.
Un nou început
Prezent la Wasserburg, Dinel Cucu, directorul SC ICIM SA, principalul finanţator al echipei arădene de baschet feminin, a lăsat să se înţeleagă că, în vară, se va trage linie şi se va pune bazele unui nou început. Toate acestea cu susţinerea lui Cristian Burci, acţionarul majoritar al grupului IRS, societate care a achiziţionat ICIM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!