Trofeul „Ilie Năstase” și-a păstrat săptămâna din acest an, prima din luna august, organizatorii, în frunte cu directorul de turneu Anela Freer, dorind ca odată cu ediția a XI-a să se realizeze trecerea la o nouă etapă, de la premii de 10.000 de dolari la 25.000 de dolari, asemenea unor orașe precum Mamaia sau Galați.
În ceea ce privește turneul masculin arădean, acesta nu este organizat de către FRT, ci de BRD, firme ale fostului tenismen Ion Țiriac și Primăria Arad, sub egida ATP, confirmarea sa în calendarul pe 2015 urmând a se face în primele luni ale anului viitor. „Ne dorim ca BRD Arad Challenger să se organizeze și în 2015”, spunea, în vară, Cosmin Hodor, directorul turneului cu premii de 35.000 de euro, astfel că putem visa la o nouă vară interesantă pe zgura arădeană.
Unde au loc turneele
Turneele, cu premii între 10 și 25 de mii de dolari, vor mai avea loc la: București (5 turnee; 2 băieți+3fete), Galați (5; 2+3), Bacău (1; 1+0), Cluj Napoca (2; 2+0), Sibiu (2; 1+1), Focșani (1; 1+0), Pitești (2; 2+0), Curtea de Argeș (1; 1+0), Iași (2; 1+1), Mediaș (1; 1+0), Brașov (1; 1+0), Timișoara (2; 1+1), Mamaia (1; 0+1) și Ploiești (1; 0+1).
Citiți principiile noastre de moderare aici!