Punct final ediţiei a II-a a Campionatului Judeţean de fotbal în sală, eveniment organizat la iniţiativa vicepreşedinţilor AJF Arad, Ovidiu Coman şi Andras Mako, cu sprijinul preşedintelui Comisiei de Competiţii, Dan Coman.
Cele mai valoroase 8 echipe din cele 64 prezente la start au luptat pentru premiile puse în joc la sala UAV din Micălaca, pusă la dispoziţie În virtutea colaborării dintre AJF Arad şi Universitatea Aurel Vlaicu, prin implicarea lector univ. dr. Gabriel Marconi. Finalista de anul trecut, Unirea Sântana, şi-a luat revanşa, intrând în posesia mult râvnitului trofeu. În „careul de aşi” a ajuns şi o reprezentantă a Ligii V, merituoasa Vulturii Socodor, care a oferit, alături de Păulişul lui Dan Miţiţi cel mai spectaculos şi plin de dramatism joc al turneului. Dar, să vedem „filmul” întrecerii oficiate de arbitrii Ionuţ Nicoraş, Gabriel Hărduţ şi Sebastian Mako…
Clasamente grupe: 1.Progresul Pecica 6 p (10-8); 2.Păulişana Păuliş 6 p (8-6); 3.AS Dorobanţi 4 p; 4.Podgoria Ghioroc 1 p (A); 1.Vulturii Socodor 7 p; 2.Unirea Sântana 6 p; 3.Unirea Gurahonţ 4 p; 4.Recolta Apateu 0 p (B). Semifinale: Pecica – Sântana 2-3 (0-0), după 7 m şi Păuliş – Socodor 7-5 (5-5), după 7 m. Jocuri de clasament: Apateu – Ghioroc 3-0, loc 7-8; Gurahonţ – Dorobanţi 5-3, loc V-VI; Pecica – Socodor 8-2, finala mică; Sântana – Păuliş 2-0, finala mare.
Iată lotul echipei Unirea Sântana: Ionel Dulhaz – Andrei Matei, Andrei Peia, Adrian Paven, Valentin Lanțoș, Iulian Vuin, Cosmin Popa, Rafael Varga, Claudiu Popa, Cătălin Martin, Alin Ginchină, Lucian Ginchină și Ciprian Matiș. Antrenor: Dinu Donca. Preşedinte: Cătălin Puia.
Premii valoroase
Organizatorii s-au străduit şi au izbutit să asigure un fond de premiere generos. Toate cele 8 finaliste au primit câte 7 mingi de fotbal. S-au mai acordat vouchere pentru achiziţionarea de echipament sportiv marca Saller, după cum urmează: 200 lei, loc IV; 400 lei, loc III; 600 lei, loc II şi 1 000 lei, loc I. Premii speciale: Ionuţ Algeorge (Vulturii Socodor), cel mai bun portar – echipament sportiv; Mădălin Josan (Unirea Sântana), cel mai bun jucător – minge fotbal.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al Universităţii Aurel Vlaicu Arad; Adrian Lucaci, preşedinte AJF Arad; Ovidiu Coman şi Andras Mako, vicepreşedinţi AJF Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!