GALAȚI. Piroș Security Arad joacă miercuri la Galați, de la ora 11, ultimul său meci în deplasare din acest sezon. Arădencele întâlnesc ultima clasată din play-off-ul Ligii 1, Universitatea Galați, în etapa a 9-a, penultima.
Va fi a treia confruntare între cele două echipe în acest sezon, după ce primele două s-au disputat la Arad. În prima fază, în etapa a 5-a jucată în octombrie, scorul a fost 2-2. Oaspetele au condus atunci în două rânduri și Olariu a salvat un punct pentru Piroș pe final. Gălățencele le-au pus ceva probleme arădencelor și în etapa a 4-a din play-off, din aprilie. Atunci golurile lui Olariu și Parlak au păstrat cele trei puncte la Arad.
Echipa lui Dan Cuedan vine după un egal scos duminică la ultima fază acasă cu Heniu Prundu Bârgăului, scor 1-1. Universitatea Galați a pierdut pe terenul liderului „U” Olimpia Cluj în runda precedentă, scor 3-0. Formația gălățeană a putut să deplaseze doar 11 jucătoare.
Diferență de 17 puncte
„Leoaicele” au 36 de puncte și sunt pe locul trei în Liga 1, în luptă pentru locul doi cu Heniu Prundu Bârgăului, care are același punctaj. Le presează și Fortuna Becicherecu Mic, care a ajuns la 35 de puncte. Gălățencele sunt pe locul șase, ultimele în play-off, cu 19 puncte. După diferența de 17 puncte, arădencele sunt favorite, dar se confruntă cu probleme de lot și au avut o deplasare de sute de kilometri.
„Ne așteaptă o deplasare foarte lungă. Avem de bătut 750 de kilometri, doar dus! În plus, vom juca pe teren sintetic, ceva neobișnuit pentru noi. Una peste alta, suntem la mâna noastră în cursa pentru locurile 2-3. Sper ca fetele să se autodepășească, să treacă peste oboseala acumulată în acest final de sezon și să tragă tare pentru aceste două meciuri care au mai rămas de jucat. Cu problemele de lot pe care le avem, un egal la Galați ar fi foarte bun”, a prefațat pentru frf.ro partida Liviu Ilea, director sportiv la Piroș.
Conform aceleiași surse, portarul Maha Shehata și Cristina Sucilă nu vor putea juca, fiind accidentate, iar Andreea Tomescu n-a făcut deplasarea din motive personale. Este incertă și prezența Melisei Olariu pe teren. Golghetera echipei arădene a ieșit în ultimul meci din cauza unei accidentări la genunchi.
Universitatea Galați este singura echipă fără victorie în play-off.
„Îmi doresc victoria! Sunt sigură că și colegele mele au același sentiment. Deși multe dintre noi avem probleme cu accidentările de câteva meciuri, nu vom da înapoi! Am încredere în echipă, am încredere în fete! Vom juca până la fluierul final! Vom juca din inimă și din dragoste pentru fotbal”, a spus Alexandra Ivan, fundaș dreapta la Universitatea Galați.
„Leoaicele” au nevoie de victorie pentru a se menține în cursa pentru locul secund. Tot miercuri, Universitatea Olimpia Cluj primește vizita Fortunei Becicherecu Mic de la ora 12, iar Heniu Prundu Bârgăului joacă acasă cu Vasas Femina Odorhei, de la 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!