Una dintre protagoniste, Univ Goldiş ICIM Arad, a trecut peste „şocul” eşecului de la Galaţi şi pregăteşte derby-ul cu Sepsi. Ultima repetiţie cu public înaintea duelului mult aşteptat de la Sf. Gheorghe, are loc sâmbătă, ora 15,30, la Sala Sporturilor din oraşul nostru, unde Ancuţa Stoenescu şi coechipierele ei întâlnesc o echipă Rapid, umbra de altă dată a unei echipe de top în sportul feminin românesc cu mingea la coş.
„Vrem să ne antrenăm cât mai bine şi să creştem ca exprimare în joc. Meciul cu Rapid este un ultim test înaintea confruntării cu Sepsi, echipă care a impresionat în debutul de sezon. Vom încerca să ne ridicăm la pretenţiile suporterilor” – a spus Jose Araujo, tehnicianul grupării galben-albastre.
Pentru meciul de sâmbătă, cu Rapid, Univ Goldiş ICIM nu va miza pe Nagy (accidentată) şi Gill (menajată din pricina unei tendinite).
Citiți principiile noastre de moderare aici!