Ultimul „bilet” se va distribui, duminică, 7 februarie, la „zona” de la Şagu, acolo unde participă următoarele echipe: AC Şagu, Speranţa Turnu, Mureşul Zădăreni, Podgoria Şiria (Grupa A), Aqua Vest Arad, AS Vinga, Gloria Neudorf şi Vulturii Socodor (Grupa B).
„Ne bucură faptul că la turneul final avem deja trei echipe din eşaloanele inferioare ale fotbalului judeţean, semn că acest campionat de fotbal în sală se bucură de un mare interes. Turneul final se anunţă a fi unul deosebit de echilibrat, în care orice se poate întâmpla, iar premiile vor fi pe măsură” – spune Ovidiu Coman, vicepreşedinte AJF Arad, care împreună cu celălalt „vice”, Andras Mako, dar şi cu Dan Coman (preşedinte Comisia de Competiţii), se ocupă de organizarea acestei întreceri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!