Vreme de aproape două decenii. Nici istorica schimbare a preşedintelui Nicu Selegean nu l-a clintit de pe scaunul de secretar general al AJF Arad. Profesionalismul său l-a cucerit la prima vedere pe actualul preşedinte Dorel Cura, care l-a inclus în noua echipă. Şi nu a greşit. Sprijinul necondiţionat de care a avut parte la începutul mandatului său I se daorează (şi) lui Nicolae Ardelean, allias Generalu.
A fost un om extraordinar, veşnic cu zâmbetul pe buze, un coleg şi un prieten pe cate te puteai baza, un organizator desăvârşit, un om de echipă care m-a ajutat să pătrund în lumea fotbalului judeţean. Îi voi păstra mereu vie amintirea – a spus Dorel Cura, cu vocea tremurândă de emoţie şi o lacrimă în colţul ochilor, ca-n acea dimineaţă de 27 ianuarie 2011, când ne-a anunţat cumplita veste a despărţirii pentru totdeauna de Nicu Ardelean.
În memoria lui, AJF Arad a decis ca tradiţionala Cupă de Iarnă, eveniment fotbalistic la care Nicolae Ardelean a ţinut mult, implicându-se în organizarea ei, să poarte numele celui care ne-a părăsit cu un an în urmă.
Colectivul AJF Arad, oamenii de fotbal din judeţ şi toţi cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat activtatea de arbitru, observator şi conducător nu-l vor uita niciodată. Iar, Nicolae Ardelean, de-acolo, de Sus, din Ceruri, îi veghează. Se bucură pentru reuşitele lor şi se întristează la neîmpliniri ….
Citiți principiile noastre de moderare aici!