ARAD. Secţia de nataţie a LPS Arad, condusă de prof. Sebastian Lucaci, se află în top, cu un bilanţ greu de egalat: 54 de medalii naţionale. Arădenii au cucerit titluri de campioni naţionali la toate nivelele, dar cea mai mare performanţă rămâne argintul balcanic obţinut de Alexandru Fărcuţiu.
„Suntem secţia cu cele mai bune rezultate şi în acest an, într-un campionat naţional în care numărul cluburilor cu care ne luptăm a ajuns la cifra 80. Am muncit, s-au făcut multe sacrificii, am crescut o generaţie fantastică de copii. Peste 100 de sportivi vin zilnic la activităţile secţiei noastre cu dorinţa de a face performanţă în acest sport deosebit de frumos, dar foarte greu. Nu avem voie să pierdem aceşti copii, pentru că la înot îţi trebuie 7-8 ani de muncă să duci un copil în Lotul Naţional” – a spus prof. Lucaci.
Acesta mai are un off: „Avem nevoie de sprijin din partea tuturor, a Inspectoratului Şcolar Judeţean, a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, pentru că aceşti copii trebuie să stea în apă. Din păcate, la noi, faţă de alte oraşe, bazinul a fost închis pe durata verii. Sper ca la reluarea activităţii să se rezolve această problemă, să avem acces la cele cinci culoare ale noastre, mai ales că avem în faţă un Campionat Naţional dificil, care va fi criteriu de selecţie pentru Balcaniada de juniori din primăvară”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!