Francois Delecour a câștigat, detașat, Raliul Aradului 2012, etapa a șasea a Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Pilotul francez a obținut a treia sa victorie din acest sezon, devansând-ul, cu peste un minut, pe Gergo Szabo. Al treilea a sosit la final Dan Gîrtofan, care, după prima buclă, nici măcar nu se gândea la un podium.
Edwin Keleti continuă seria evoluțiilor bune, terminând cursa pe locul patru, dar s-a impus la clasa 3, acolo unde se îndreaptă spre titlul național. La câteva zile după ce și-a serbat majoratul, Simone Tempestini a obținut cel mai bun rezultat al carierei, locul 5 la general și poziția a doua la clasa 3. Pe 6 a urcat Valentin Porcișteanu, acesta reușind să câștige ultima specială a cursei. În puncte au mai terminat, în ordine, Vlad Cosma, Daniel Ungur și Norbert Bereczky.
„Sunt mulțumit de această victorie, a fost un raliu cu probe frumoase și mă bucur că nu a fost la fel de dificil ca la Sibiu. Oricum, am fost foarte atenți pe final, am menajat pneurile, a fost o probă lungă și nu era greu să comitem o greșeală”, a spus la finalul cursei francezul Delecour.
În urma acestor rezultate, Francois Delecour l-a egalat la puncte pe Valentin Porcișteanu, dar a trecut pe primul loc în ierarhia generală, având mai multe victorii.
Dupa ce marii favorți din campionatul maghiar au abandonat, primul a trecut linia de sosire Kazar Miklos, care, probabil va fi exclus după incidentul în care a blocat intenționat concurenții de pe proba specială 6, iar victoria îi va reveni lui Robert Butor, podiumul fiind completat de Janos Balogh și Matics Mihaly.
Citiți principiile noastre de moderare aici!