Cu Romulus Tănăsescu în rol de „dirijor” şi cu preşedintele AJF, Adrian Lucaci şi secretarul general, Vasile Rad, invitaţi speciali, am aflat care sunt obiectivele strategice ale echipei lui Răzvan Cadar. Acesta, din postura de preşedinte şi responsabil cu delegările de Liga 4, ne-a prezentat componenţa Comisiei : Marius Alexa – vicepreședinte, cel mai tânăr component al comisiei, 30 ani, care va coordona departamentul tehnic; Romulus Tănăsescu – secretar, coordonator al departamentului marketing-comunicare; Leontin Buda – responsabil compartiment delegări Ligile 5 şi 6; Sorin Rotaru, coordonatorul departamentului economic financiar-administrativ; Corneliu Tiulea, decanul de vârstă, care se va ocupa de observatori, instructori şi mentori; Valentin Vanci, departamentul disciplină.
„Voi continua proiectele bune începute de fostul preşedinte Claudiu Tripa. Vă asigur că vom fi consecvenţi şi nu vom accepta nici o intervenţie din partea nimănui. Am preluat 134 arbitri, din care 8 divizionari, avem alţi 17 cursanţi instruiţi de lectorii Tiulea şi Arsa şi sperăm, printr-o colaborare cu Inspectoratul Şcolar, unde în fruntea sportului este un fost arbitru, Paul Barta, să atragem cât mai mulţi tineri spre arbitraj” – a spus, printre altele, Răzvan Cadar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!