Nu mai puțin de 91 de șahiști s-au înscris la turneul de blitz, unul pentru coeficient elo, câștig de cauză având un reprezentat al statului Taipei, FM Raymond Song, care a totalizat, la final, 8 puncte. Asiaticul a fost urmat pe podium de IM Andrei Macovei și IM Ruslan Șoltanici (Republica Moldova), la un punct diferență. Dintre arădeni, cei mai bine clasați au fost Alexandru Balaban-Voia (Vados – locul 22 – 5,5 pct.) și tânărul de doar 15 ani, Victor Magold (Vados – locul 31 – 5 pct.).
Atractiv pentru tinerii șahiști, turneul de șah combinat (în pereche, cu schimb de piese de la o tablă la alta!) a strâns, la miezul nopții de duminică spre luni, 17 perechi, primii încheind, cu 6 puncte, „Skullcrushers Paraschiv&Schitco”. În aceeași notă, la turneul de Klotz, a triumfat „Burghezie a la Cluj Bobocea&Talu”, la mare luptă cu cei amintiți mai sus.
În fine, în cadrul unei noi ediții a Cupei Presei la șah rapid s-a impus Bogdan Cioara (Libertatea), cu 5 puncte din tot atâtea posibile, medalii și articole șahistice mai primind Daniel Scridon (Jurnal Arădean) și Marius Herța (Sportsin). La mesele cu 64 de pătrățele au mai luat loc la această a XIII-a ediție: Viorel Muscă, Anela Freer (Tenisfan) și Dan Lazăr (Aradon).
Dintre alte acțiuni conexe ale Arad Open 2019 mai menționăm: miniturneu de șah în perechi (cu primarul Călin Bibarț și marele maestru Andrei Istrățescu în prim-plan), turneul de tenis de masă pentru șahiști, players party cu karaoke sau un seminar susținut de un maestru internațional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!