ARAD. Astăzi, 31 mai, se implinesc 100 de ani de la naşterea regretatului Mihai Botez, părintele artelor marţiale din România. Discipolii lui au intenţionat să-i evoce amintirea printr-o competiţie, dar din motive logistice, acţiunea va avea loc pe 10 decembrie. Până atunci, fiecare club arădean a decis să-şi amintească de Mihai Botez la antrenamentele de astăzi. Startul l-a dat Shihan Pavel Milovan (9 Dan Ju Jitsu), cu elevii săi de la Seishi Budo Arad, la Sala Sindicatelor, acolo unde Mihai Botez a predat în ultimii ani ai vieții sale.
Scurt remember Mişa baci!
Născut pe 31 mai la Oradea, Mihai Botez a descoperit tainele judo-ului în
lagărul american de la Chalon, de lângă Paris, de la ofiţerii japonezi, italieni şi germani. Datorită abilităţilor sportive şi a calităţilor deosebite l-au luat ca discipol, fiind miraţi de uşurinţa şi rapiditatea la învăţătură pe care le dovedea „Micael”, cum îi spuneau lui Mihai Botez.
Între anii 1948 şi 1952 a fost campion naţional absolut de gimnastică, fiind component al lotului naţional de gimnastică până în 1961. A participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952) şi s-a clasat între primii 10 sportivi în proba de sărituri în lungime a Campionatului Mondial de la Roma (1954).
În 1956 a înfiinţat prima secţie de judo oficială din România, la Clubul Sportiv „Vagonul” Arad. În 1968, la înfiinţarea Federaţiei Române de Judo, a fost numit Preşedintele Comisiei pentru acordarea centurilor negre. În 1974 a devenit primul român care a obţinut titlul de antrenor emerit în judo. Mişa baci, aşa cum era cunoscut, deţinea centura neagră de 9 Dan la judo şi cu 8 Dan la jiu-jitsu. În anul 2004 a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad.
Mihai Botez a participat şi la competiţiile sportive de veterani, unde a obţinut patru medalii de aur şi una de argint. În 2008, în Belgia, la vârsta de 86 de ani, a devenit cel mai bătrân campion mondial din lume. A încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani pe 9 decembrie 2011.
Trimite articolul
XTot respectul pentru Familia Botez ! O generatie de Sportivi valorosi si in alte discipline sportive, kajak, Inot, canotaj.