Dan Ovidiu Glăvan și-a dus hobby-ul până la capăt și și-a „încercat” volanul la Raliul Aradului 2012, a șasea etapă din Campionatul Național de Raliuri, concurs care a prilejuit un nou contact al arădenilor cu sportul cu motor.
Dacă majoritatea s-au mulțumit să privească mașinile și norul de praf lăsat în urmă de bolizi, Dan Glăvan a avut ambiția de a se alinia la startul competiției ce a contat ca etapă în campionatele României și Ungariei, fiind singurul reprezentant al județului nostru în cele 11 probe pe macadam ale concursului. „Prezența mea se datorează pasiunii pentru acest sport.
Raliul Aradului a fost primul concurs auto la care am participat, în trecut practicând kartingul de performanță”, ne-a declarat Dan Glăvan, care a concurat, avându-l ca și copilot pe Adrian Temeș , pe o Dacia Logan, încheind pe locul 23 la general.
În cadrul Cupei „Dacia”, arădeanul nostru s-a clasat pe locul patru într-o ierarhie a debutanților, acumulând opt puncte, care îl situează pe poziția a șasea în clasamentul general al acestei clase din Campionatul Național de Raliuri.
De remarcat că primarul Gheorghe Falcă a pilotat un Subaru la proba superspecială din prima zi, însă în afara concursului.
Astfel, Dan Glăvan a salvat onoarea arădenilor la raliul pe care l-au organizat. Sperăm ca exemplul său să fie urmat la edițiile viitoare ale competiției care de patru ani a așezat județul nostru pe harta automobilismului sportiv din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!