După jocurile din grupe s-a ajuns la situaţia: 1.Șimand 9p, 2.Socodor 6p, 3.Șepreuș 3p, 4.Berechiu 0p (Grupa A), respectiv 1.Gurahonț 5p, 2.Cermei 4p, 3.Pilu 4p, 4.Satu Nou 3p (Grupa B). Semifinale: Socodor – Gurahonț 1-1 (2-3, după 7 m) și Șimand – Cermei 4-0. Finala mică: Cermei – Socodor 1-0. Finala mare: Gurahonţ – Şimand 5-1. Premii speciale: Dalian Doţa (Gurahonţ), cel mai bun portar; Florin Şandru (Gurahonţ), golgeter cu 6 goluri şi Daniel Mărcuş (Şimand), cel mai bun jucător, ales pentru a 6-a oară la acest turneu.
Iată lotul echipei câştigătoare: Dalian Doța, Alexandru Demea, Fabian Bogdan, Andrei Florea, Andrei Gligor, Marius Luca, Flavius Șandru, Florin Rascarache, Răzvan Vesa și Ioan Todea.
Acte de caritate
Valoarea totală premiilor a fost de 500 lei, bani pe care toți participanții au fost de acord să-i împartă între famiile greu încercate, Șoltezs și Itu. În plus, s-au amplasat și două urne, în care și cei de pe margine au putut contribui. „La festivitatea de premiere a luat parte și Geanina Șoltezs, soția regretatului Damian Petrișor. Din cei 650 lei primiţi, 500 lei i-a donat, la rândul ei, pentru soția lui Aurelian Itu. A spus că, din păcate, pentru soțul ei nu se mai poate face nimic, câtă vreme doamna Andreea încă luptă pentru viața ei. Cu ce am mai strâns noi, luni dimineață am depus 1000 lei în contul familiei Itu”, a punctat Andras Mako.
„Sufletul” Cupei Boandi a mai avut cuvinte de mulţumire către preşedintele AJF, Adrian Lucaci, prezent la faţa locului, Dan Coman, pentru asigurarea logisticii turneului, vicepreşedintele şi prietenul său, Ovidiu Coman, arbitrilor Leontin Buda, Florin Vesa, Ciprian Pătroi şi Ionuţ Ardelean, familiei Csernus şi, nu în ultimul rând, primarului comunei Satu Nou, Tiberiu Haasz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!