TIRANA. Transferurile realizate de CS Universitatea Arad la secţia de judo îşi arată roadele. Astfel, Silvia Pomană a devenit campioană balcanică de tineret Under 21 la categoria 52 de kilograme. Judoka pregătită de Adrian Moldoveanu a învins-o în finală, pentru medalia de aur, pe Seyma Yldirim din Turcia. Să mai spunem că Silvia Pomană face parte din lotul olimpic al României care se pregătește în sistem centralizat la Cluj.
Universitatea Arad are o campioană balcanică de judo
Cele mai citite știri
Mapamond
Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină 2024 a fost câştigat de Victor Ambros şi de Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN-ului şi a rolului său în reglarea genelor post-transcripţionale, conform comunicatului Comitetului Nobel de luni, de la Stockholm.
Mapamond
O explozie a fost auzită în timpul nopţii la circa 500 de metri de ambasada Israelului în Danemarca, a anunţat luni poliţia din Copenhaga, la cinci zile după un atac ce a vizat această clădire diplomatică, informează AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a încercat să prostească lumea, însă adevărul e numai unul. I s-au montat alte trei stenturi, deși spunea că nici vorbă de așa ceva.
Local
Sirienii au fost depistați într-un automarfar înmatriculat în România și care ar fi trebuit să ajungă în Marea Britanie.
1
Ştiri sportive
Fosta internaţională română Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor la handbal feminin, duminică, după ce a înscris 10 goluri pentru CSM Bucureşti, în meciul de acasă cu echipa daneză Nykobing Falster Handbold, câştigat cu scorul de 27-26.
Citiți principiile noastre de moderare aici!