Arad. UTA debutează în noul campionat sâmbătă, de la ora 15, pe teren propriu (arena Motorul), contra celei mai slabe echipe din campionat, Viitorul Craiova. În mod normal, victoria nu are cum să le scape elevilor lui Roland Nagy, care pornesc mari favoriţi.
Transferuri tari
Alexandru Meszar şi echipa lui de conducere s-a urnit mai greu din loc, dar şi când a făcut-o a fost cu folos. La un moment dat, fanii erau exasperaţi de pasivitatea conducerii, care nu făcea niciun transfer, echipa nu era întărită, mai ales că era nevoie, căci în tur nu a arătat prea bine. Însă – şi când a început „tăvălugul – el nu s-a mai oprit.
Primul şi cel mai important om a fost Strătilă, care a fost convins să continue la Arad. Apoi, a venit un alt nume greu, Claudiu Tudor. Într-un final, fostul jucător de cupe europene, Adrian Piţ s-a lăsat „vrăjit” de UTA şi a acceptat să joace până la vară. A fost adus apoi golgeterul seriei a IV-a din liga a III-a, Dan Silaghi, de la contracandidata Becicherecu Mic şi s-a terminat tot în forţă, cu Sabolcs Szekely, golgeter în prima ligă.
Sprijin de la „împiedicate”
UTA pornea în noul campionat cu un handicap destul de mare, căci era a treia după Sebiş şi Becicherec, cu câteva puncte mai puţin. Însă, cele două echipe au oferit arădenilor un cadou nesperat, ambele împiedicându-se pe teren propriu, remizând alb cu echipe modeste din Oltenia, ACSO Filiaşi şi Ştiinţa Turceni.
Acum, UTA pare ceva mai liniştită, căci a câştigat neaşteptat două puncte în economia clasamentului. Însă, nu are voie să facă, la rându-i, niciun pas greşit.
„Ne aşteaptă 11 finale”
Roland Nagy a comentat în stilu-i caracteristic acest debut de campionat: „Bine că încep meciurile pe puncte. vacanţa a fost prea mare, suntem în foame de puncte şi performanţă. Ne aşteaptă 11 finale, pe care trebuie să le câştigăm, pentru a scrie o nouă filă de istorie a acestui club”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!