Dar, s-a terminat 0-0, în ciuda faptului că oricare echipă putea câştiga. Aşa, punctele se împart, spre nemulţumirea combatantelor.
Meciul a început cu Roland Nagy în tribună, undeva deasupra băncii tehnice a cermeienilor, iar antrenorul Mircea Aslău (foto) a spus că tot timpul simte presiune, iar dacă nu-i plăcea să joace aşa, se lăsa de fotbal. La final, preşedintele Petrică Bulza ne-a declarat că nu se schimbă antrenorul.
Dincolo, la UTA, Laurenţiu Roşu a ajuns cu stafful său abia la repriza secundă.
Pe teren, meciul a fost surprinzător de bun, mai ales în repriza secundă, una excelentă chiar.
Dacă în prima parte nu am notat decât ocazia mare a lui Vlad şi şutul puţin pe lângă a lui Suslak, partea secundă a fost extrem de spectaculoasă. La două minute după reluare, un contact suspect între Dobrean şi Diarra în careul UTA-ei nu l-a impresionat pe arbitrul Szekely, pentru ca apoi Suslak şi Bulza să rateze o dublă ocazie în aceeaşi fază. Dominarea oaspeţilor s-a sfârşit în momentul eliminării lui Diarra, care a lovit mingea înainte de fluierul arbitrului, la o lovitură liberă, şi a văzut al doilea cartonaş galben.
UTA a replicat apoi prin Copaci, dar Rusu a respins excelent, pentru ca în min. 85 Vlad să rateze incredibil, şutând peste, de la vreo 10 metri, singur cu Rusu.
UTA II: Mara – Costin, Celea, Wild, Copaci – Gîrbiță, Dobrean (Coadă) – Stahl (Ghergar), Vlad, Ungurianu (Ignea) – Covaci. Cermei: Rusu – Popa, Petrache, Calvin, Suslak – Coșa, Cotoc, Diarra, Aldan (Morar) – Sălăjan (V. Brânduşe), Bulza (Fl. Brânduşe). Au arbitrat: Z. Szekely – la centru, G. Tarbă, C. Mureșan – asistenţi (toți din Baia Mare). Obs. FRF: D. Miholcea (Bocșa), V. Rad (Arad).
Citiți principiile noastre de moderare aici!