Aproximativ 100 de spectatori au fost prezenţi, azi, pe „Şega” pentru amicalul dintre UTA şi Şoimii Pâncota. Faţă de meciul precedent, când echipa din Podgorie a testat câţiva nou-veniţi, acum, cei doi antrenori au aruncat în luptă tot ce au avut mai bun la dispoziţie.
Acum, însă, a venit rândul lui Nagy să-l vadă la lucru pe camerunezul Mathias Mbamby, însă acesta nu a rupt „gura târgului”. Va mai primi, însă, o şansă.
2-1, la pauză
UTA a început furtunos şi a deschis scorul după doar şapte minute, Hlistei marcând din careul mic. Pâncotanii au egalat în min. 38, prin Dragalina, care a săltat uşor mingea peste Miron, după ce a rămas singur cu acesta: 1-1. La cabine s-a intrat totuşi cu avantaj pentru „alb-roşiii”, după ce Hlistei a scăpat în careu şi a fost oprit doar prin fault. Strătilă a marcat de la punctul cu var şi era 2-1.
Tinerii, la înălţime
În repriza secundă, alături de câţiva jucători consacraţi, Roland Nagy a trimis pe teren garda tânără, plus camerunezul Mathias Mbamby. Aceasta şi-a făcut pe deplin datoria, câştigând repriza cu 2-0.
După două ratări imense, semnate C. Rus şi Murakami, japonezul a reuşit să marcheze şi să facă 3-1, cu un şut din mijlocul careului, după ce colegul său i-a pasat cu călcâiul. Finalul i-a aparţinut lui Ad. Petre, care l-a învins pe Păşcălău cu un şut sec, de la 8 metri, însă totul a fost facilitat de o gafă a apărării pâncotane.
UTA – Şoimii 4-1 (2-1)
Au marcat: Hlistei – min. 8, Strătilă – penalty, min. 42, Murakami – min. 70, Ad. Petre – min. 90, respectiv Dragalina – penalty, min. 38.
UTA: Miron – Polgar, Botiș, Manea, Gligor – Stratilă, Chindriș, Jorza, Hlistei – Man, Curtuiuș – prima repriză; Anca-Trip – Moza, Tănase, Lazăr, Burlă – Costin, Mbambi, Roman, Murakami – Rus, Petre – repriza secundă. Au mai jucat: Dinculescu şi Pâslaru. Şoimii Pâncota: Cioară – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Leucuța, Pavel, Fuchs, Pirtea – Dragalina, M. Ion. Au mai jucat: Păşcălău – Issa, A. Mihai, Farcaş, Suciu, Gâlcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!