Acţiunea s-a încheiat cu un picnic până târziu în noapte, la Cabana Neudorf, unde au susţinut antrenul muzical şi distracţia Melissa Ţolea, DJ Marius Pancan şi magicianul Cătălin Pintea, iar muzica, dansul şi voia bună au încheiat apoteotic un minunat eveniment dedicat tuturor celor care iubesc natura şi mişcarea în aer liber.
„Dacă primele trei ediţii s-au desfăşurat doar cu iubitorii de mişcare din comuna Zăbrani, de patru ediţii am prelungit ruta până la Lipova şi numărul participanţilor a sporit considerabil, demonstrând că bicicleta poate fi o alternativă viabilă la automobile, care pătrund tot mai greu pe străzile Lipovei. Mulţumesc tuturor participanţilor, în special celor care şi-au dat concursul la reuşita acţiunii noastre sportive şi ecologice, respectiv Robac Industriess-fam. Mirela şi Bernard Backin, precum şi Mayday Lipova-Ovidiu Paviliuc” a spus primarul comunei Zăbrani, Marian Toader, iniţiator şi participant la frumoasa acţiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!