Preşedintele-jucător al celor de la „VI-FE”, Oliver Felnacichi, s-a văzut pus în situaţia de a porni „vânătoarea” de achiziţii. Astfel, la dispoziţia noului tehnician, Dani Şule, vor fi: Rotar, Maxim, Nichici, Dolga, Gherghel, Geanîm, Iercan, Jurcă, Fl. Trifan, R. Trifan şi Oneţiu.
„La unii jucători am renunțat noi și am adus alții, care ridică valoarea lotului. Satisfacția cea mai mare este că în acest moment ne bazăm pe 9 jucători ce domiciliează chiar la Felnac, plus alții din localitățile învecinate”, spune Oliver Felnacichi.
Până la reluarea campionatului Ligii a 4-a, „VI-FE” își mai măsoară forțele cu Turnu, Macea, în dublă manșă, Pecica, Curtici și Zăbrani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!