Victoria Felnac îşi caută cadenţa încă, antrenorul Dan Cuedan având misiunea de a scăpa de la retrogradare echipa prezidată de Dan Ristin. Ultimul joc de verificare a avut loc sâmbăta trecută, chiar la Felnac, acolo unde a sosit Voinţa Maşloc, echipă ce se bate pentru supremaţie cu Ripensia, în Divizia D – Timiş.
După un început bun al gazdelor, George Petcuţ (foto) a reuşit un euro-gol, cu un şut din întoarcere, de la vreo 25 de metri, portarul oaspeţilor rămânând spectator. Era minutul 35 şi se anunţa o surpriză plăcută. După odihnă, gazdele au început să cedeze fizic, iar pe final, în doar zece minute, s-a stricat tot ce s-a făcut bine până atunci, căci vizitatorii au reuşit să marcheze de trei ori, o dată din penalty, iar apoi pe o greşeală în lanţ a apărării şi pe o gafă impardonabilă a portarului Vasi.
Oricum, însă, echipa din Felnac a arătat bine, iar viitorul e încurajator.
Dan Cuedan s-a bazat pe următorii: Nichici – Nichituţ, Baroti, Istin, Sabău – Stanciu, Vidac, Maxim, Măruşteri-Roşuţ, Petcuţ. Au mai jucat : Vasi – Gîdea, Rotaru, Olariu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!