Așa cum anticipam în avancronica meciului, Univ. Goldiș ICIM nu a avut emoții în meciul din etapa a XIII-a a Diviziei A de baschet feminin în deplasarea de la Iași. Gazdele, cu doar o victorie în tot campionatul, obținută, culmea, la Arad, nu a putut face față, de această dată, elevelor antrenate de Stacey Nolan.
Cu Stroman în mare formă, autoare a 23 de puncte, secondată de Karakasevic și McGuire, ambele cu 17 puncte, Aradul a luat o opțiune serioasă încă din primul sfert, câștigat cu 18-10, pentru ca – la pauză – diferența să se dubleze practic, scorul după 20 de minute fiind 35-18 în favoarea oaspetelor.
În partea secundă, moldovencele au avut o tresărire de orgoliu, câștigând sfertul trei cu 26-17. A fost, însă, un simplu “foc de paie”, căci arădencele au revenit la cârma jocului în ultimele zece minute, efectuând un adevărat “galop de sănătate”, scorul ultimului sfert stând mărturie: 20-6!
De notat ar fi și procentajele arădencelor la aruncări: 2p. – 50%; 3p. – 40%; 1p. – 60%.
Poli Iași – Univ. Goldiș ICIM 50-72 (10-18, 8-17, 26-17, 6-20).
Iași: Ciotir 19 (1×3), Adams 15 (1×3), Simmons 6, Dănălache 4, Aursulesei 2; Măgurean 4, Iftimescu, Butnariu. Arad: Stroman 23 (2×3), Hadzovic 4, Karakasevic 17, McGuire 17, Moraru 8 (2×3); Pasic, Szocs, Nagy 3. Arbitri: Sorin Drugău, Alexandru Stamate, Alin Bobeică. Comisar: Bogdan Bădilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!