Cu-atât mai puţin, de căutat vinovaţi. Fetele de la ICIM Univ Goldiş trebuie să dea uitării primul meci al semifinalei cu LMK Sf. Gheorghe şi să intre vineri, ora 19, pe parchetul Sălii Sporturilor, conştiente că au valoarea şi forţa de a egala şi, mai apoi, răsturna situaţia în decisiv.
Antrenorul arădencelor, Stancey Nolan caută, prin diferitele scheme exersate la antrenamente, soluţii de anihilare a principalelor pericole din tabără adversă, brazilianca Santos şi conducătoarea de joc, Diaconu. În plus, cere jucătoarelor noastre agresivitate, în sensul bun al cuvântului, capitol la care am suferit în precedentele dispute. Avem nevoie de determinare, eficienţă şi încredere în propriile forţe. Întâlnim un adversar valoros, dar nu de nebătut – este opinia tehnicianului american.
Cum intrarea la partida ICIM Univ Goldiş – LMK Sf. Gheorghe este liberă, aşteptăm o sală plină, cu suporteri entuziaşti, care să le împingă de la spate pe Ancuţa Stoenescu et company spre meciul trei al semifinalei.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!