SFÂNTU GHEORGHE. FCC Baschet UAV Arad a deschis cu o victorie în deplasare semifinala Ligii Naționale de Baschet Feminin. „Galben-albastrele” s-au impus cu 86-79 pe terenul campioanei Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, pe sferturi 20-23, 19-20, 17-14, 30-22. Arădencele au revenit în mai multe rânduri, au trecut la conducere și s-au distanțat la 9 puncte în sfertul patru. Pe final gazdele au fragmentat mult jocul, cu faulturi pentru a câștiga secunde, dar Murray și colegele au reușit să se impună.
Popov a început cu formula de start clasică: Murray, Easley, Voica Nagy, Mititelu și Vitulova. Gazdele le-au avut în primul 5 pe Cătinean, Armanu, Hristova, Nystrom și Jankovic. După un debut de meci echilibrat, oaspetele au avut trei minute fără coș și Sepsi s-a distanțat la 18-7 la jumătatea primului sfert. A urmat time-out-ul lui Popov și elevele sale s-au apărat mai bine, primind un singur coș din acțiune până la finalul perioadei de joc, când scorul a fost 23-20 pentru gazde.
Biszak a egalat la 25 cu o reușită de la distanță, după care au urmat momente echilibrate. Murray le-a dus în premieră pe arădence la conducere cu cinci puncte la rând, pentru 35-32 în minutul 25. Au urmat mai mult de trei minute fără coș pentru oaspete, iar Sepsi a profitat și a trecut la conducere, tabela arătând 43-39 la jumătatea partidei.
Mai bune pe final
„Alb-verzile” au început mai bine și repriza secundă și conduceau cu 47-39 după un minut scurs din ea. Desi la început au avut probleme contra zonei adverse, arădencele au reușit să găsească soluții și să înscrie. S-au apărat mai bine și au preluat conducerea după tripla lui Easley. S-a mers din nou cap la cap și la ultima pauză scorul a fost 57-56 în favoarea covăsnencelor.
După un început de sfert patru echilibrat, „galben-albastrele” au reușit să se distanțeze la 73-64 în minutul 37, având câteva pătrunderi reușite. Mikes a cerut timp de odihnă și fetele sale s-au apropiat la patru lungimi. Oaspetele au trecut cu bine de presingul avansat al adversarelor și au lungit atacurile. Când timpul se scurgea în favoarea arădencelor, gazdele care au făcut faulturi pentru a economisi secunde. FCC UAV a punctat de la linia de fault și după recuperări ofensive și s-a impus la final cu 86-79, conducând cu 1-0 la general în semifinală. Se joacă în sistemul 2 din 3, astfel că echipa de pe Mureș mai are nevoie de o victorie pe care speră să o obțină cu ajutorul fanilor, pe teren propriu, săptămâna viitoare.
Marcatoare
Taylor Murray a fost cea mai eficientă jucătoare de pe teren, fundașul arădean reușind 27 de puncta, 12 recuperări, 3 assist-uri și 4 intercepții. Pentru FCC UAV au mai înscris: Easley 19 puncte, Vitulova 17 puncte (15 recuperări), Biszak 11 puncte, Mititelu 7 puncte (6 recuperări), Voica Nagy 3 puncte și Ghiță 2. A mai intrat Fleșer.
Borislava Hristova a fost coșghetera partidei cu 38 de puncta, plus 9 recuperări și 7 pase decisive. La gazde au mai înscris: Range 13 puncte, Nystrom 9, Jankovic 9, Armanu 6, Pasic 3 și Cătinean 1.
Arădencele au făcut diferența pe contraatac, reușind 27 de puncte, față de 6. „Galben-albastrele” au terminat partida cu 20/43 la două puncte (46%), 5/24 la triple (20%) și 31/41 la libere (75%). Gazdele au avut 21/50 din semicerc (42%), 7/20 de afară (35%) și 16/22 de la linia de fault (72%). 47-43 a fost scorul la recuperări în favoarea învingătoarelor.
Trimite articolul
XMult succes, FCC Baschet UAV Arad!