Au participat 60 de sportivi, din Arad, Timişoara şi Lugoj. E prima competiţie organizată de responsabilii celui mai nou club de lupte, care a luat fiinţă la Vladimirescu, sub patronajul lui Călin Bun. Alături de acesta, Ioan Cinteză, în calitate de antrenor, doresc să facă din AS „Lupte Club” Vladimirescu un nume respectat peste tot în ţară.
Viitorul e unul promiţător, atâta timp cât gazdele au câştigat în clasamentul pe echipe, iar la individual au avut cei mai mulţi medaliaţi la această competiţie. Astfel, M. Ţigănescu, D. Cinteză, D. Ilonca, G. Moldovan, E.Cosma şi R. Gazda au câştigat medaliile de aur; D. Negrea, L. Lile, N. Rosza, S. Mateş, S. Madici şi E. Ţigănescu s-au clasat pe locul doi; R. Mateş şi A. Trif terminând pe 3.
CSŞ Gloria Arad a avut mai puţini medaliaţi: M. Costea şi A. Petrovici, locul I; N. Petrovici, E. Florescu şi S. Stoica (II), B. Florescu, S. Sabău, S. Roman, D. Milici şi E. Farcaş (III).
JA – L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!