„Nu vrem să ne lăudăm prea mult, dar dorim să facem un retur de să-l țină minte toate echipele. Am adus trei jucători noi în pauza competițională, de la Progresul Pecica. Ei sunt Bănățan, Muncuț și Pălcuț, care – sunt sigur – ne vor ajuta foarte mult în acest retur de campionat. Dorim să formăm o echipă competitivă, pentru sezonul următor, când avem gânduri destul de mari. Viitorul Peregu Mare are o bază sportivă cum nu au multe echipe nici în liga a V-a, așa că are dreptul să spere la mult mai mult decât acum”- ne-a declarat Emeric Kovacs, omul care conduce echipa dar și primăria din localitate.
Viitorul Peregu Mare merita mult mai mult
Peregu Mare. Cu o bază sportivă model (gard împrejmuitor și vestiare dotate în totalitate cu termopan, plus dușuri cu apă caldă), Viitorul Peregu Mare pare o echipă ce nu are ce căuta în subsolul ligii a VI-a. Aducând în această iarnă trei jucători peste nivelul campionatului, echipa prezidată de chiar primarul Emeric Kovacs poate spera la mult mai mult în acest retur de campionat. În prima etapă a părții secunde a campionatului, Viitorul Peregu Mare a trecut de Voința Munar, cu scorul de 2-0. Golurile au fost marcate de Mircea Dumitru și Vasile Tironiac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!