David Popa a parafat înţelegerea, în prezenţa părinţilor săi, Rozalia şi Valentin, la stadionul Saint Andrews, pe care evoluează în meciurile de pe teren propriu Birmingham City (locul 9 în Championship, cu 59 puncte, cu cinci etape înainte de finalul sezonului). Fotbalistul crescut de Atletico Arad, care a evoluat și pentru UTA II, a reuşit să înscrie 11 goluri pentru echipa U18 al formaţiei Birmingham City şi alte 3 goluri pentru echipa U21 a clubului, până la împrumutul la Kettering Town (liga a şaptea engleză), unde a mai punctat de încă trei ori.
David Popa a declarat într-un acordat pentru Ziarul de Sport, în decembrie 2015, că şi-a împlinit un vis prin transferul în Anglia: „Unul dintre fundaşii cu care aş vrea să mă duelez pe viitor ar fi John Terry, pentru că este unul dintre cei mai buni fundaşi din lume. Sunt convins ca impactul cu fotbalul mare va fi unul dur, din toate punctele de vedere, dar pentru asta m-am apucat de fotbal, pentru a juca alături şi contra celor mari. Visul meu ca fotbalist de club este de a juca în Champions League în mod regulat şi alături de echipa mare a României la cel puţin un turneu final. Ştiu că mai am mult până departe, dar sunt convins că am abilităţile şi încrederea necesară pentru a-mi atinge toate visurile!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!