Vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor în cadrul FR Judo, Jebereanu a avut onoarea de a participa, zilele trecute, la cel mai grandios stagiu de pregătire organizat vreodată de Uniunea Europeană de specialitate. Dintre cei 14 arbitrii din Europa prezenţi la stagiul din Austria, Marius Jebereanu a fost singurul care a reprezentat România.
„A fost o onoare pentru mine să fiu pe tatami alături de personalităţi precum Jan Sneiders, şeful arbitrilor din lume, Bern Achiles, secretarul Comisiei de Arbitrii din Uniunea Europeană ori Florin Lascău, preşedintele FR Judo şi vicepreşedinte al UE” – ne-a spus Jebereanu.
Două Cupe Mondiale
Valorosul arbitru arădean a fost delegat să oficieze la etapele de Cupă Mondială din Tblisi (Georgia, 27-30 ianuarie) şi Budapesta (Ungaria, 11-13 februarie), la cea din urmă având şanse să participe şi fraţii Remus şi Amado Lazea, produse ale şcolii CSŞ Gloria.
Urmează apoi „europenele” de seniori (aprilie, Istambul) şi, funcţie de calificativele primite la etapele de Cupă Mondială şi celelalte competiţii internaţionale, selectarea în lotul pentru JO Londra 2012.
JA-D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!