„S-au desfășurat două turnee, până la zece ani și peste zece ani, acesta din urmă fiind câștigat de Rareș Pragai. Locul întâi a fost ocupat de Flavia Sida, la feminin 8 ani, Iulia Varga, la 16 ani, Lorena Guiu, la 14 ani, Vlad Miculiț, la 12 ani, locul doi le-a revenit lui Alexandra Crișan, Sonia Varga, Victor Bîja, iar locul trei lui Iulian Hălmăjan și Luisa Petraș”, ne-a delcarat prof. Mitică Cosma.
„Visul unui pion”, în palmaresul Palatului Copiilor Arad
„Visul unui pion”, în palmaresul Palatului Copiilor Arad
Șahiștii de la Palatul Copiilor Arad (prof. Cosma Mitică) s-au remarcat în cadrul concursului „Visul unui pion”, ediția a III-a, care a avut loc la Facultatea de Medicină din Timișoara. La eveniment au participat o sută de copii din: Lipova, Reșița, Timișoara, Vulcan, Pecica, Recaș, Sânnicolau Mare, Dudeștii Noi, Sânandrei și Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
1
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!