Performanţă excepţională pentru campioana ligii a IV-a Arad, CS Vladimirescu! Echipa a reuşit să promoveze în liga a III-a, după barajul de azi, de la Deva, contra campioanei judeţului Alba, Performanţa Alba Iulia. A fost 2-0 pentru trupa lui Cristi Sculici, dar mai important a fost faptul că niciun moment nu s-a pus problema învingătoarei.
După ce arădenii au dominat începutul meciului, jocul s-a mai echilibrat la mijlocul reprizei, dar apoi arădenii au reuşit să marcheze, chiar pe final de repriză, Georgiu şutând la viclu, fără speranţe pentru Boldi: 1-0.
După odihnă, tot Vladimirescu a dominat, Burian a lovit bara, apoi, Georgiu a fost blocat miraculos de Boldi, acelaşi lucru se întâmplă şi cu Mirceov, la trei metri de poartă, dar până la urmă s-a făcut 2-0, Cibăncan marcând de la punctul cu var, după un fault la Burian.
„E o mare mulţumire pentru noi ce s-a realizat la această partidă. Urmează să ne pregătim pentru următoarele obiective. Miza jocului şi-a pus amprenta asupra unora dintre jucătorii tineri care au evoluat pentru noi. Referitor la Liga a treia, nu vreau să vorbesc acum, e prea devreme“, a declarat Cristi Sculici, după meci.
CS Vladimirescu – Performanţa 2-0 (1-0)
Deva, stadion „Cetate”, teren bun, timp călduros, spectatori 100. Au marcat: Georgiu – min. 44 şi Ciubăncan – penalty, min. 74.
Vladimirescu: Bak – Mureșan (min. 61 – Dragu), Mirciov, Sighete, Istin – Militaru, Georgiu (min. 75 – G. Iancu), Banilievici, Ciubăncan (min. 84 – Fl. Arhilie) – Moț (min. 46 – Burian), Horvath.
Performanța: Boldi – Soporan (min. 46 – Barbu), Cristea, Oltean, Ov. Turuș, Cioară – C. Dănilă (min. 75 – Fântână), Hada (min. 67 – Cernea), D. Dănilă, Dumitru (min. 81 – Truţă) – S. Turuș.
Arbitri: Cătălin Botaş – la centru, Călin Cimponeriu, Alin Botaş – asistenţi (toţi din Timişoara).
Într-un alt meci, disputat la Arad, Flacăra Făget (Timiş) a trecut de Jiul Petroşani (Hunedoara), scor 1-0, gol Telescu, din penalty, în minutul 90.
Citiți principiile noastre de moderare aici!