Întrunit vineri seara, în mod statutar, Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad a „bătut în cuie” coordonatele noului sezon competiţional. Aşa cum şi-a dorit preşedintele Răzvan Cadar, Liga 4 va avea 16 echipe la start. Printre participante, două din retrogradatele din Liga 3 (ACB Ineu şi CS Socodor), dar o singură nou-promovată (Progresul 2 Pecica), celelalte două echipe care şi-au câştigat seriile de Liga 5 şi, implicit, dreptul de a evolua în elita sportului rege judeţean (Frontiera Pilu şi Crişul Chişineu Criş) spunând pas. Motivul: schimbările primarilor din cele două localităţi şi a strategiei fotbalistice.
Conform informaţiilor oferite de Vasile Rad, secretarul general al AJF Arad, pe 17 august va porni la drum caravana Ligii a 4-a, cu următoarele echipe la start: CS Socodor, ACB Ineu, Unirea Sântana, Frontiera Curtici, Păulișana Păuliș, Victoria Felnac, Șoimii Șimand, Podgoria Pîncota, CS Beliu, CS Vladimirescu, Victoria Zăbrani, Voința Macea, Victoria Nădlac, Athletico Vinga, Național Sebiș și Progresul 2 Pecica. Până atunci, săptămâna viitoare, vom cunoaşte şi programul jocurilor întocmit cu ajutorul Tabelei Berger, iar pe 13 august, va avea loc şi întâlnirea dintre reprezentanţii echipelor de Liga 4 cu conducerea AJF Arad.
Ceva emoţii sunt legate de prezenţa celor de la ACB Ineu, singura formaţie care e încă în vacanţă, dar şi la Păuliş apele sunt încă tulburi, negocierile cu noua administraţie nefiind încheiate.
Trei serii de Liga 5
Coborăm un eşalon mai jos şi constatăm, cu surprindere, că „satelitul” echipei din Zăbrani nu va onora cu prezenţa Liga 5, deşi a câştigat Seria A a ultimului eşalon valoric şi ar fi avut drept de promovare. În această situaţie, echipele din Şiria şi Săvârşin (Setia A), respectiv, Bocsig şi Hălmagiu (Seria B) au obţinut „biletele” pentru Liga 5. Care în noul sezon va fi formată din trei serii (două a câte 12 echipe şi, probabil, una de 11 echipe). Startul se va da pe 25 august, cu o etapă de Cupa României, iar campionatul va începe pe 1 septembrie.
În fine, ultimul eşalon valoric al fotbalului de sub „umbrela AJF Arad”, Liga 6, va fi structurată pe criterii geografice, funcţie de numărul de echipe înscrise, startul fiind programat în al doilea week-end al lunii septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!