La prima vedere, gazdele pornesc cu prima şansă, liniştea financiară şi pregătirea efectuată ca la carte în această vară fiind două dintre argumentele pentru care am paria pe un succes al trupei lui Costel Bogoşel. „Ne dorim un debut cu dreptul, dar oaspeţii nu vor juca sub presiunea rezultatului, câtă vreme s-au strâns în ultimul moment. Sperăm să nu le iasă jocul, iar punctele să rămână în Aradul Nou. La capitolul probleme de efectiv, doar Gheju este scos din calcule pentru acest meci, restul jucătorilor fiind apţi” – ne-a declarat Bogoşel.
Interesant de urmărit este dacă Ionuţ Popa, tehnicianul moldovenilor, se va ţine de cuvânt şi nu va sta pe banca tehnică a echipei sale, aşa cum a declarat pentru „JA” la începutul săptămânii.
Să mai spunem că partida de sâmbătă, ora 11, programată pe arena Motorul din Aradul Nou va fi oficiată de Dan Monea (Aiud), cel care a purtat noroc studenţilor în partida de Cupă, câştigată de CSU Vasile Goldiş, marţi, la Timişoara, în faţa „satelitului” lui Iancu.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!