ARAD. Ultimul reprezentant al judo-ului masculin arădean care a scris pagini de istorie pentru sportul pe tatami este Luca Kunszabo. Prezent pe tatami-urile marilor competiţii continentale şi balcanice, Luca vorbeşte, la final de an, despre soarta judo-ului românesc şi implicarea lui Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo.
„Îmi exprim respectul și susținerea pentru domnul președinte Marius Vizer, care a avut mereu un impuls major și a oferit o susținere necondiționată pe tot parcursul carierei mele sportive și a dezvoltării mele personale.
Fiind în prezent președintele IJF – International Judo Federation, consider ca în toți acești ani în care și-a arătat interesul și ajutorul față de foarte mulți sportivi, dotând sălile cu saltele și kimono-uri, merita pe deplin și necondiționat susținerea tuturor fiind un om corect cu valori și principii solide.
Începând cu anul 2012 am fost sportiv al Judo Club Liberty Oradea, club care a fost condus de către domnul președinte Vizer. În tot acest timp am participat la nenumărate competiții și stagii de pregătire reușind să ajung peste tot în lume și să urc pe podiumul Campionatului European, reprezentând cu mândrie țara noastră.
Pentru că, continuitatea, susținerea și disciplina sunt absolut esențiale pentru sportul românesc, în calitate de profesor al Clubului Sportiv Școlar Gloria Arad îmi doresc să dau mai departe iubirea față de judo viitorilor mei campioni, așa cum și eu am primit exemplu de la domnul președinte Marius Vizer. Exemplul lui ar trebui urmat de la cel mai mic judoka până la conducerea Federației Române de Judo, deoarece consider că judo-ul în țara noastră nu se îndreaptă într-o direcție tocmai bună” – a fost mesajul lui Luca Kunszabo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!