După un an 2018 presărat cu evenimente pugilistice de calitate şi pentru cei mai pretenţioşi iubitori ai nobilei arte, încheiat cu o festivitate de premiere atipică, în care Moş Crăciun a împărţit daruri sportivilor, colaboratorilor şi … reprezentanţilor presei arădene, Box Club Ruben Stoia Arad şi-a reluat antrenamentele în a doua zi a acestui an.
„Dacă vrei să ajungi la vârful performanţei trebuie multă muncă, sacrificii. Băieţii mei au înţeles acest lucru şi din 2 ianuarie au revenit la sala Motorul din Aradul Nou. Miercuri avem un prim sparring, cu cei de la Flavius Biea Timişoara, apoi ne pregătim de cantonamentul de la Muntele Mic (2-10 februarie)” – ne-a spus Ruben Stoia, omul care ţine aprinsă flacăra sportului cu mănuşi din oraşul nostru.
O promisiune
Ambiţios, optimist, Ruben Stoia şi-a propus să scoată un campion naţional în 2019. „Pariul” său este Florin Otvoş, un cadet ce se mândreşte cu 12 victorii din tot atâtea confruntări în reuniuni puglistice amicale. „Sper să ajung la aur cu acest pugilist talentat, dar speranţe de medalii există şi pentru alţi boxeri din noul val. Eu îi ajut, încerc să le asigur condiţii de pregătire şi nu numai, dar multe depind de implicarea şi ambiţia lor” – mai spune Ruben Stoia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!