Una din echipele arădene care a dus-o bine până nu demult, Crișul Chișineu Criș nu mai e ce a fost. Fotbalul nu mai e o prioritate pentru administrația locală, iar asta se răsfrânge asupra echipei.
Au pierdut jucători
Încă de la bun început trebuie să spunem că, la finalul campionatului trecut, aproape toți jucătorii erau la final de contract. Mai departe, explică antrenorul Crișului, Adrian Abrudean:
„Conjunctura a făcut ca la finalul campionatului trecut cam toți jucătorii să fie la final de contract. Am fost constrânși să demarăm negocieri cu ei, dar unii au plecat, însă alții au sosit. E clar, am rămas fără câțiva oameni de valoare, dar încercăm să facem o figură frumoasă. Acum, mi-aș mai dori neapărat un junior, dar și un senior, de la mijloc în sus, cum se spune, un om de atac. Suntem foarte puțini, mai ales numeric, 16 jucători și doi portari. Așteptăm cu nerăbdare să înceapă campionatul, avem încredere, deși ar mai fi nevoie de timp pentru a regla relațiile de joc, pentru a fi o echipă cât mai competitivă. Dar, în această situație se mai află și alte formații, e important să găsim soluțiile necesare, pentru a porni cu dreptul în noul sezon. Sperăm ca – apoi – să creștem de la joc la joc. Ne dorim o clasare cât mai bună, ne dorim să terminăm în prima parte a campionatului, dacă ajungem în play-off, va fi foarte bine. Însă, nu pot să mă hazardez la un obiectiv clar, aș prefera să las să vorbească faptele și rezultatele, înainte ca noi să ne declarăm unele obiective. Pot să spun că suntem într-o situație delicată, datorită schimbării masive de jucători, dar totodată pot spune că am încredere în băieții care au venit și care au rămas”.
Debut, la Cermei!
Crișul joacă în chiar prima etapă cu LT Cermei, pe terenul acesteia, sâmbătă, de la ora 18.
„Categoric, va fi o partidă foarte dificilă, pentru că aceste derbyuri din județ nasc anumite orgolii. Ambele echipe se cunosc, iar în prima rundă e tot timpul mai greu, indiferent de adversar. Știu echipa din Cermei, jucăm la ei, pe un teren destul de greu. Se vor mobiliza, vor fi o echipă care își dorește victoria la fel de mult ca și noi. Cred că cine va greși mai puțin va câștiga” – a conchis Abrudean.
Trimite articolul
XDe când a fost dat la o parte Dani Cherecheși,un om deosebit, echipa nu a fost și nu v-a mai fi niciodată așa sus cu noua conducere
Dupa handbal urmeaza fotbalul.
Multumim traseistului de Flavius Cherejji, dragul nostru primar, gropar al sportului. La viitoarele alegeri, lepra ordinara, treci la USR sau UDMR?
Comentariile rautacioase le fac probabil cei care au pierdut sau cei care nu inteleg ca in situatia delicata in care se afla o lume intreaga , nu doar o localitate anume , mult mai importante sunt alte prioritati decat fotbalul !
Da , este adevarat ca si sportul este o prioritate , dar atunci cand toate celelalte care trebuiesc facute pentru o comunitate locala sunt gata si nu mai ramane altceva de facut !
Pana atunci acei carcotasi sa-si vada de gospodarirea banului propriei familii si apoi sa-si spuna pararea ce ar fi bine de facut pe plan local !
Ca la politica si la fotbal toti se pricep !
Sa lasam oamenii sa-si spuna parerea in 2024 dupa ce vor vedea ce a fost realizat de un anume primar sau de altul !