Arenele își recapătă încet freamătul, vacanța sportivă sfârșindu-se în unele discipline sportive. Competiții de baschet, polo și tenis de masă sunt programate în acest week-end în sălile arădene.
Fetele de la Univ. Goldiș ICIM susțin, sâmbătă (ora 18.00) primul meci în fața fanilor din acest an, adversară fiind CST Alexandria, echipă care în prima rundă a returului a furnizat surpriza, învingând vicecampioana CSM Satu Mare. În lotul grupării din Teleorman se regăsesc și trei ex-arădence: Viorela Rus, Anca Șipoș și Daniela Bucică.
Dispute cu final cunoscut la bazinul acoperit „Delfinul”, AMEFA primind replica unei formații aflate pe podiumul Superligii de polo, Steaua București. În luptă pentru locul 4, ultimul care duce spre play-off, elevii lui Cristian Cosma pot folosi aceste partide ca o utilă repetiție înaintea duelurilor cu echipe de caelași calibru.
Sub panoul junioarelor consemnăm două partide în Grupa valorică A. La Sala Sporturilor „Victoria” BC Valbon întâlnește, sâmbătă, pe CSȘ Bega Timișoara, iar la Sala „Decebal”, duminică, LPS joacă împotriva echipei LPS Alba Iulia.
Mingile de ping-pong vor zbura mâine în turneul Amatur – categoria B, organizat de Bogdan Roman și la care sunt așteptați toâi iubitorii acestui sport.
PROGRAM SPORTIV
BASCHET: Univ. Goldiș ICIM vs CST Alexandria (sâmtătă; ora 18.00; Sala Polivalentă), Liga Națională feminin;
BC Valbon vs CSȚ Bega Timișoara (sâmtătă; ora 12.30; Sala Polivalentă), Under 16 feminin;
LPS Arad vs LPS Alba Iulia (duminică; ora 12.00; Sala „Decebal”), Under 14 feminin;
POLO: AMEFA Arad vs Steaua (sâmbătă, ora 16.15 și duminică, ora 11.30; Bazinul „Delfinul”), Superliga.
TENIS DE MASĂ: Turneu Amatur – categoria B (sâmbătă; ora 10.00, Sala „E. Prokopecz”), open.
Citiți principiile noastre de moderare aici!