Zâmbet izvorât din postura plăcută de recunoaștere a unor merite pentru care au transpirat în sala de antrenament. Au fost cupe, diplome, medalii și alte cadouri din partea lui Moș Crăciun, pentru sportivii de la CS Karate Tiger Arad, din rândul cărora s-au evidențiat în acest an: Adrian Meseșan (sportivul clubului), Melissa Marcoș și Andreas Lengyel (locul II), Alice Lupșa (locul III), Alexandru Meseșan și Raluca Bala (revelațiile anului).
„Anul viitor vrem să ridicăm și mai mult ștacheta, iar Cupa „Tiger”, pe care o vom organiza în luna octombrie, va fi una dintre cele mai importante competiții de karate din România, urmând a fi acordate, în premieră, premii în bani”, ne-a declarat sensei Liviu Meseșan, președintele CS Karate Tiger Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!