Aradul a trăit, preţ de o săptămână, în ritmul sportului alb. Deşi a fost vorba despre un turneu cu premii în valoare de doar 10.000 de dolari, suntem convinşi că iubitorii sportului alb au văzut la lucru viitoare vedete ale tenisului. Slovaca Malova, macedonianca Gjorcheska – câştigătoarea turneului -, bosniaca Husaric, moldoveanca Vdovenco, româncele Ene, Enea, Mihăilă sau Adamescu sunt sportive cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani de care vom mai auzi.
Exemplele cele mai grăitoare sunt Sorana Cîrstea, Alexandra Cadanţu, Alexandra Dulgheru sau slovaca Zahalova, care au s-au lansat spre marea perfomanţă la ITF Arad.
Nici a treia nu-i cu noroc…
Înaintea ultimului act de la Arad, pierdut cu scorul de 6-4, 4-6, 3-6, Viktoria Malova a mai jucat două finale, ambele pierdute, la Ribeirao Preto (Brazilia; mai 2011) şi Timişoara (mai 2012). În schimb, pentru câştigătoarea Lina Gjorcheska, Aradul este locul unde a ajuns pentru prima dată într-o finală, ea având la activ doar un „sfert” jucat în iunie 2011, la Nis (Serbia), chiar la al doilea turneu ITF din carieră.
Malova vrea în Top 10 WTA!
Chiar dacă a pierdut, prestaţia Viktoriei Malova a lăsat o frumoasă impresie. Slovaca este antrenată de Jozef Smolek, practică tenisul de la vârsta de 6 ani, iar în timpul liber îi place să citească şi să gătească.
„Ambiţia mea în tenis este să ajung în Top 10 WTA”, afirmă, sigură pe ea, jucătoarea slovacă, care adaugă că îl admiră pe Roger Federer.
Concurenţă din Coreea în Statele Unite
La concurenţă cu turneul din Arad au mai avut loc 10 evenimente similare în lume. Ţările care au organizat turnee ITF sunt: SUA (2 competiţii), Coreea de Sud, Uzbekistan, Italia, Portugalia, Cehia, Turcia, Polonia şi Slovenia. Dacă Trofeul „Ilie Năstase” a plecat în Macedonia, unul dintre turneele menţionate, cel de la Prerov (Cehia), a revenit unei românce, Cristina Mitu. De remarcat că tabloul de calificări al turneului gândit de neobosita Anela Freer (directorul turneului) a fost cel mai „bogat”, nu mai puţin de 50 de tenismene încercând să ajungă pe tabloul principal.
Flori pentru toate jucătoarele
O bilă albă pentru a opta ediţie a Trofeului „Ilie Năstase”, organizat de FRT şi CJA, a fost numărul de spectatori, mult mai mare decât la alte ediţii. Dintre aceştia se cuvine să-l remarcăm pe „d-l Iosif”, cel care a oferit flori fiecărei jucătoare care a păşit pe Arena Centrală.
Tenismenele s-au declarat încântate de gestul arădeanului şi i-au sugerat supervizorului ITF, Mihai Dumitrescu, să amintească acest aspect în raportul pe care acesta îl va trimite Federaţiei Internaţionale de Tenis, Aradul fiind singurul loc din ţară unde se întâmplă un astfel de eveniment.
Petrescu a câştigat Cupa Presei
Un număr de 23 de jurnalişti s-au întrecut la ediţia cu numărul opt a Cupei „Presei” la tenis de câmp, a cărui tragere la sorţi a fost realizată de finalista din Slovacia.
Competiţia fetelor a programat o finală între Anela Freer (Tenisfan; directorul turneului ITF) şi Izabella Vekas (ArtTV), câştigată de prima. Bronzul a revenit Luminiţei Vlad (Tenisfan) şi Adrianei Barbu (Jurnal Arădean). La masculin, trofeul a fost câştigat clar de colegul nostru Călin Petrescu (Aradon), care l-a depăşit în finală pe Abel Apostul (Tenisfan; administratorul bazei „Riviera”). Pe podium s-au mai situaat Ioan Hamza (Sportul Arădean) şi Marius Herţa (Sportsin).
Urmează ATP Arad Challenger
Partea a doua a „verii albe arădene” este programată între 1 şi 8 iulie, când baza „Activ” va găzdui a doua ediţie a turneului Arad Challenger, dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro.
Datorită ospitalităţii concursul organizat de una dintre firmele lui Ion Ţiriac şi Primărie va oferi jucătorilor puncte precum la un turneu de 50.000 de dolari. Printre concurenţi se va afla şi Marius Copil, cel mai valoros tenismen din istoria tenislului arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!