Opte echipe, împărțite în două grupe, s-au bătut pentru trofeu: Fântânele I, Secusigiu, Pâncota, Tisa Nouă, Păuliș, Amad, Șeitin și Fântânele II.
Până la urmă, în semifinale au ajuns cele mai bune echipe, diferența dintre cele patru și celelalte fiind vizibilă. În penultimul act s-au înregistrat următoarele rezultate: Șeitin – Secusigiu 7-2 și Fântânele I – Amad 3-2. Finala mică: Amad – Secusigiu 5-1. Finala mare: Fântânele I – Șeitin 4-2. Trebuie spus că toate aceste meciuri au fost „aprinse”, spectaculoase, cu „sare și piper”.
Toți participanții au primit diplome, iar primele trei locuri și „excelențele” turneului au primit și cupe.
La fața locului au fost prezenți și nume importante din PSD Arad. De la deputatul Dorel Căprar, la prefectul Cosmin Pribac, sau consilierul Cornel Lucaci. Aceștia au și participat la premiere. Deputatul Flavius Măduța s-a băgat la joc, dar s-a accidentat și a părăsit comuna Fântânele înainte de vreme.
„Cred că a fost o ediție reușită, cu meciuri interesante, unele chiar de mare calitate” – ne-a declarat Marius Sulincean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!