Cu o zi înainte de începerea Postului mare, sala mare a Palatului Cultural va deveni un tărâm al muzicii de vals, al măştilor şi al bucuriei.
Pentru că este o seară de carnaval, concertul va conţine lucrări celebre, de foarte mare popularitate, din creaţia repertoriului universal. Soliştii concertului vor fi soprana de origine armeană Anna Ryan şi baritonul clujean Adrian Mărcan. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat va fi dirijată de maestrul austriac Christian Pollack, unul dintre cei mai apreciaţi invitaţi ai sălii de concerte arădene.
Concertul Carnaval se deschise prin uvertura la opereta Die schöne Galatheé, o celebră pagină simfonică semnată de Franz von Suppé. O mare parte a numerelor alese de invitatul concertului de duminică seara provin din catalogul de compozitor al lui Josef Strauss, cel care a fost considerat cel mai talentat, profund şi expresiv dintre membrii celebrei familii de muzicieni. Introducerea îi revine unui celebru vals compus în 1869, cu titlul Mein Lebenslauf ist Lieb‘ und Lust (Viaţa mea este dragoste şi voie bună), în care Josef Strauss încearcă să creeze un complex sonor festiv, plin de strălucire.
Din program vor mai face parte şi alte lucrări îndrăgite de publicul meloman.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!