Nu aţi echipat maşina cu cauciucuri de iarnă? Veţi fi obligaţi să o faceţi în cazul în care vă prinde Poliţia Rutieră circulând pe zăpadă, gheaţă sau polei fără cauciucuri de iarnă. Ce se întâmplă dacă vă prind poliţiştii rutieri circulând cu cauciucuri de vară? Vi se aplică o amendă cuprinsă între 2.500 şi 4.000 de lei şi vi se reţine certificatul de înmatriculare. Perioada pentru care vi se reţine certificatul depinde de cel sancţionat. Trebuie să faceţi dovada că aţi schimbat cauciucurile de vară cu unele de iarnă sau all season. Obţinerea dovezii se face la Registrul Auto Român (contra unei sume de 60 de lei), după ce inspectorii v-au verificat noile cauciucuri.
În baza dovezii eliberată de RAR, poliţiştii rutieri vor înapoia certificatul de înmatriculare. La un calcul aproximativ, faptul că autoturismul nu este echipat cu cauciucuri de iarnă sau all season, poate costa proprietarul o amendă de minim 2.500 de lei, o taxă de 60 lei eliberată de RAR pentru a face dovada schimbării cauciucurilor plus cele 4 cauciucuri a căror valoare minimă, la second hand poate fi de 250 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!