Arad - Firesc, am luat legătura cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, pentru a afla punctul de vedere al instituţiei în cazul de faţă.
Angelica Stana, purtător de cuvânt al Direcţiei, ne-a oferit următoarele informaţii:
„Anul trecut, mama a depus cerere pentru a fi primită la Centrul maternal, pentru că nu avea condiţii şi avea nevoie de o persoană care să o îndrume în creşterea copilului. Cât timp a stat în centru, asistentele au constatat că mama îşi neglijează copilul, că are un comportament care pune în pericol viaţa copilului.
În aceste condiţii, Direcţia a început demersurile pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale, pentru obţinerea unei măsuri de protecţie specială. Atât bunicul, cât şi mama au fost înştiinţaţi în legătură cu aceasta.
În urma probelor depuse la dosar, instanţa a admis cererea de ordonanţă preşedinţială pentru că mama nu îşi poate asuma responsabilitatea creşterii copilului şi nici condiţiile din familie nu sunt optime pentru a-l creşte.”
Am întrebat reprezentantul DGASPC cum e posibil să i se ia mamei copilul (cu atât mai mult cu cât mama nu vrea să renunţe la copil), când întreaga politică de protecţia copilului din România este construită pe ideea integrării copilului în familia naturală şi pe prevenirea separării copilului de părinţii săi. Iată răspunsul: „Interesul nostru este ca acest copil să fie cu mama sa şi să fie bine crescut. Dar, în cazul de faţă, mama nu e responsabilă, nu e capabilă să crească fetiţa, iar familia – nici atât” – susţine Angelica Stana.
Şi atunci, soluţia e să iei copilul de lângă mamă? Nu ar fi mai bine să o ajuţi pe mamă – permanent, dacă e nevoie – să-şi crească copilul? Sau, înainte de a obţine ordonanţa preşedinţială, nu era corect să se ia legătura cu toate rudele copilului (până la grdul IV), atât din partea mamei, cât şi din partea tatălui?
„Vom vedea care e situaţia. Colegii mei vor lucra la acest caz” – încheie purtătorul de cuvânt al DGASPC Arad.
Angelica Stana: „Dacă nu ar fi venit la noi, probabil că cineva ne-ar fi sesizat cazul de faţă”.
În istoria de şase ani a Centrului maternal, nu există nici o altă solicitare de ordonanţă preşedinţială.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!