Prin secţiunile propuse, concursul le oferă adolescenţilor posibilitatea de a contribui la lansarea unor mesaje pozitive în favoarea unei vieţi sănătoase, fără droguri. Secţiunile ediţiei a VIII-a sunt: pagină web, film de scurt metraj, fotografie digitală, sloganuri pentru campanii antidrog, sport, pictură – desen şi proiecte de petrecere a timpului liber ca alternativă la consumul de droguri. De asemenea, având în vedere amploarea fenomenului consumului de substanţe noi, cu proprietăţi psihoactive, în ediţia a VIII-a a proiectului „Mesajul meu antidrog”, a fost inclusă secţiunea de creaţie audio-video destinată exclusiv prevenirii consumului acestui tip de substanţe.
La nivelul judeţului Arad implementarea proiectului a fost un exemplu de bune practici, datorită bunei colaborări interinstituţionale, fapt dovedit de numărul mare de participanţi înscrişi la ediţiile anterioare, precum şi numărul mare de premianţi la nivel naţional din judeţul nostru.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!