Mai mult, despre unul dintre cele mai dificile puncte
de pe ordinea de zi, PUZ-ul comandat de firma
timişoreană Porto Petrol pentru terenul,
aflat în litigiu, al fostei fabrici de
zahăr, aleşii nu se grăbesc să dea
verdicte înaintea votului şi e de
înţeles, poate, ţinând cont de
problemele pe care le ridică în
instanţă suprafaţa cu pricina.
Opoziţia nu ştie exact cum va vota
problematicul act, dar consilierii de aici tind să
încline spre un vot negativ. Puterea pare
decisă să zică hotărât:
„da”.
Claudiu Cristea susţine că la
discuţiile pe comisii s-a abţinut de la vot,
dar că, pe acest subiect, doreşte
încă să se mai documenteze.
„În principiu, nu sunt de acord, pentru
că acest PUZ ridică câteva probleme de
oportunitate. Nu mi se pare normal să ridici 17
etaje pe malul Mureşului. Nu trebuie să
sărim calul cu regimul de
înălţime. Acolo sunt şi
câteva probleme de ordin juridic şi eu nu
vreau să îmi leg numele de ceva care are,
poate, legătură cu corupţia şi
să ajungem şi noi, ca şi foştii
aleşi, pe la DNA”. Cristea susţine,
însă, că ar putea „să votez
şi „pentru”, dacă până
mâine (azi – n.r.) mi se răspunde la
întrebări”.
Dorel Popa ne-a informat faptul că de la noi a
auzit prima dată de şedinţa de
astăzi, că nu a fost convocat la
şedinţă şi că nu a primit de
la Primărie materialele, dar că poziţia
sa e clară în această chestiune:
„E limpede: dacă ceva este în proces
şi face obiectul unei cercetări, eu nu
îl votez”.
Teodora Hotăran, consilier PSD (partid cu
poziţie ingrată în CLM – situat
între opoziţie şi opoziţie)
susţine că „nu o să votez
PUZ-ul”, argumentele fiind de ordin urbanistic,
dar şi legal.
De cealaltă parte, consilierii Puterii par
decişi să expedieze repede proiectul şi
să îi dea girul CLM. Ştefan Tabuia nu
şi-a amintit, din prima, de existenţa acestui
proiect pe ordinea de zi, dar, după ce a parcurs
cu mintea şedinţa pe comisii de vineri, a
declarat: „Îl votăm. La
şedinţa pe comisii, nu s-a vorbit că ar
fi ceva probleme cu proiectul”.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!