Expoziţia de carte rară, pe care Biblioteca Judeţeană „A.D.Xenopol” o deschide pentru arădeni la sala Clio a ComplexuluiMuzeal, în perioada 15-30 martie, are ca temă plantele şi animalele.
Cărţile expuse aparţin, în marea lor majoritate, sec. al XVIII-lea şi doar câteva exemplare, se atribuie sec. al XVII-lea. Ilustraţiile de carte – vedetele expoziţiei – sunt, de fapt, gravuri originale monocrome şi mai puţine picturi policrome. Cărţile redau o mare diversitate din flora şi fauna lumii.Autorii lor se confundă adesea cu exploratorul care, în pregrinările sale, era însoţit de artistul plastic. Artistul executa, în teren, prima schiţă a exemlarului descoperit, urmând să o desăvârţească în atelier.
Dintre cei mai importanţi autori ai lucrărilor din expoziţie îi amintim pe:Athanasius Kircher, Aemilius Macer, Giovanni Battista Ferrari, Johann Volkmar Sickler, Johann Mehler, François Pagès, Antoine Dezallier d`Argenville, Georges Louis de Buffon, Benedict Christian Vogel, Johann Elias Ridinger.
Adriana Czibula, bibliotecar – secţia Patrimoniu, coordonatoarea evenimentului, a structurat expoziţia pe cele două mari secţiuni plante şi animale, apoi a împărţit secţiunile, potrivit spaţiului sălii, în subgrupe.
Grupa plantelor este reprezentată de: plante ornamentale (Trandafir japonez, Brigonia), plante aromatice (Cimbrişor , Oregano, Planta de ceai ), legume şi pomi (morcov, măr), plante de altitudine (Saxifraga), arbori (Stejar, Arborele de cafea).
Grupa animalelor este organizată pe faze evolutive ale speciilor: insecte (fluturi, albine), peşti (peşte dragon, peşte lună, peşte balon spinos), reptile (şerpi), păsări (pupăză, cocoş, fazan), mamifere ( cal, maimuţă, bivol ,oaie, ţap, zebră, taur).
Deoarece abordează o temetică familiară sperăm ca expoziţia să suscite interesul celor mici, dar şi al celor mari deopotrivă.
Vernisajul evenimentului va avea loc marţi, 15 martie, la ora 17.00.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!