Liderii Centrului Local Arad al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” au pregătit o mulţime de jocuri pentru elevi şi, alături de cadrele didactice prezente, au oferit peste trei ore de activităţi altfel. „Am reuşit să transmitem tinerilor participanţi, prin jocurile oferite, o mică parte din educaţia non-formală practicată de ONG-ul nostru. Nu putem decât să fim bucuroşi că acest tip de educaţie care vine în completarea educaţiei formale este implementat în rândul tinerilor la un asemenea nivel. Acţiunile vor continua în fiecare zi în cursul acestei săptămâni altfel”, a declarat Chita Emanuel, responsabil Comunicare şi Imagine C.L. Arad „Phoenix”.
„Saptamana Altfel”, cu cercetasii
ARAD. Peste 30 de tineri ai Grupului Şcolar Industrial CFR Arad s-au bucurat altfel alături de cercetaşii arădeni în cadrul acţiunii „Săptămâna Altfel”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!