„Dascălul, în ipostaza sa de
făuritor, de modelator de suflete, oferă
societăţii noastre ceea ce îi
lipseşte – într-o lume în care
în permanenţă se răstoarnă
valori, şcoala rămâne singurul punct de
referinţă stabil. Generaţii de elevi
şi de profesori se succed,
interacţionând, dar mai ales
dându-şi mâna spre «a
construi» ceva durabil”, ne declara,
vădit emoţionată, prof. Amelia Palcu,
directorul Liceului Teoretic „Mihai
Veliciu”.
Cadrele didactice de la „Mihai Veliciu”
rămân preocupate de ridicarea nivelului
calitativ al învăţământului,
educând tinerii în spiritul
competitivităţii, progresului şi
performanţei. Mărturie stau numeroasele
premii obţinute de elevii liceului la diferite
concursuri şi olimpiade şcolare.
Liceul dispune de o bază materială
modernă, cabinete şi laboratoare bine
utilate, mijloace de
învăţământ, material
didactic permanent îmbogaţit şi
reactualizat; la nivelul catedrelor se
desfăşoară o activitate metodică
care constituie un veritabil mijloc de
perfecţionare a cadrelor didactice,
activităţile la clasă sunt concepute
într-o manieră interdisciplinară.
În contextul
învăţământului de
astăzi este nevoie de cadre didactice competente
pentru o educaţie de calitate eficientă
şi permanentă care cere responsabilitate,
pluridisciplinaritate, proces complex, strategie de
respectare a drepturilor şi evidenţierea
valorii individuale umane.
„Nebănuitele satisfacţii morale ale
modelării sufletelor şi minţilor unor
cetaţeni în devenire – copiii – se produc nu
din întâmplare, ci în urma unei
activităţi susţinute, unei munci
perseverente cu aplecare către fiecare copil
în parte a cadrelor chemate spre această
meserie fără să se uite de calitatea
actului educaţional’’,
mărturiseşte prof. director Amelia Palcu.
Cât poţi cuprinde în rândurile
unui articol din roadele unui „câmp de
hectare” în care se cultivă cu mare
trudă şi căldură „florile
viitorului”? Puţin, dar semnificativ! O
şcoală în care doamna director Amelia
Palcu, tiparul omeniei, a mai introdus o
„rubrică” în catalog:
„meseria” de OM!
Oferta educaţională
În cadrul Liceului „Mihai Veliciu”
există următoarele profiluri:• uman
(specializarea filologie-intensiv engleză), •
real (specializarea matematică-informatică-
intensiv engleză şi ştiinţe ale
naturii).
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!